În Moldova și în întreaga lume tinerii își doresc schimbare! Așadar, ce altceva putem face - individual sau împreună ca colectiv - pentru a aduce schimbarea pe care vrem să o avem? 

 

La data de 24 iunie 2021, a avut loc primul festival destinat tinerilor activi din Republica Moldova, Digital Active Youth Fest. Acesta a adunat împreună tinerii activi ce luptă pentru schimbarea pe care vrem să o avem. În cadrul Festivalului, tinerii lideri comunitari au împărtăși publicului larg istoriile de succes și au adus în atenția comunităților activismul civic, ca metodă alternativă de acțiune și soluționare a problemelor cu care se confruntă în localitatea lor. 

 

Tinerii din Republica Moldova reprezintă 25% din populația țării. Așadar, este interesul tuturor ca să se investească în ei. Participarea activă a tinerilor la deciziile și acțiunile la nivel local și regional este esențială dacă vrem să construim societăți mai democratice, tolerante și prospere. Participarea la viața democratică a oricărei comunități înseamnă mai mult decât a vota sau a participa la alegeri. Participarea și cetățenia activă înseamnă a avea dreptul, mijloacele, spațiul și posibilitatea și, dacă este necesar, sprijinul pentru a participa la deciziile de influență și a se angaja în acțiuni și activități, astfel încât să se contribuie la construirea unei societăți mai bune. Capacitarea tinerilor din Republica Moldova și abilitarea lor pentru a deveni activi, conștienți civic și din punct de vedere participativ este un angajament asumat de Invento începând cu 2011, iar proiectul LIDER COMUNITAR, ca parte a proiectului Guvernare Locală cu Tineri a fost conceput exact pentru a fi arondat acestui demers organizațional.” a menționat Irina Buzu, Manageră de Proiect. 

 

Festivalul a culminat cu un panel de discuții despre activismul civic, unde Cristina Voroneanu (Primăria Mea), Constanța Dohotarul (Omul face locul) și Sergiu Bejenari (Comunități Active pentru Democrație Participativă) au reușit să se împartă atât cu experiența lor, cât și cum să transformi activismul civil de la intenție la realizări. 

 

Mă bucur enorm de mult că am avut ocazia să iau parte la proiectul “Lider Comunitar”, implementat de către AO INVENTO, cu finanțarea Uniunii Europene și Fundației Konrad Adenauer, în cadrul programului de granturi „Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova”. Proiectul dat reprezintă o dovadă a perseverenței și aspirației tinerilor de a se implica activ în dezvoltarea societății civile. Datorită acestuia am avut ocazia să fim instruiți de notori mentori pentru a obține abilitați în: determinarea problemelor locale; rolul și prerogativele APL’urilor; scrierea și managementul proiectelor comunitare; instrumente și metode de advocacy; Finanțări publice și Fundraising; accesarea granturilor și jurnalism cetățenesc. Un avantaj extrem de mare este posibilitatea de coordonare cu colegii de proiect, cooperarea cu autoritățile publice locale și activitățile/instruirile organizate de către coordonatori. Am rămas plăcut surprinsă de experiența din cadrul “Lider Comunitar”, a declarat Andreea Goraș, Participantă în cadrul proiectului Lider Comunitar.

 

Digital Active Youth Fest, implementat de A.O. „INVENTO”, face parte din proiectul „Guvernarea locală cu tineri” și este finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer, prin intermediul programului de granturi „Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova”.

#dezvoltmd, #EuropeanUnion, #CivilSociety