În perioada 8 - 10 noiembrie 2017, s-a desfășurat Forumul Mondial pentru Democrației la Strasbourg, Franța, care este organizat anual de către Consiliul Europei.

 

Forumul Mondial pentru Democraţie este o iniţiativă a Consiliului Europei, concepută ca un cadru anual de dialog între diverse medii ale societăţii, pe tematici legate de percepţia proceselor şi fenomenelor democratice.

Tradiţional, lucrările Forumului se desfăşoară pe parcursul a trei zile, în dezbateri plenare şi tematice, ateliere de lucru şi reuniuni publice. Sunt prevăzute, de asemenea, evenimente conexe dedicate publicului larg, precum expoziţii şi dezbateri ale reprezentanţilor societăţii civile.

Intelectuali, politicieni, activişti, experţi şi tineri  din toată lumea s-au reunit, în cadrul Forumului Mondial pentru Democrație 2017,  pentru a răspunde la o întrebarea: "Este populismul o problemă?"

 

 

Corneliu Doni, membru al A.O. INVENTO și coordonatorul proiectului EduJust a participat ca tînăr delegat la Forumul Mondial pentru Democrației și ține să-și împărtășească impresiile și experiența:

 

„Tema principală a Forumului Mondial pentru Democrație a fost populismul şi lupta cu acest fenomen, care, tot mai des, ia locul rațiunii pe plan politic.

Deși, apreciez că problema populismului a fost introdusă pe agenda Formului și supusă discuțiilor la acest nivel, totuși, țin să evidențiez unele erori organizatorice a Forumului, care nu au permis abordarea complexă a acestei probleme:

În primul rînd, erau speakeri prestabiliți care vorbeau monoton, iar la sfîrșitul discursurilor, participanților li s-a oferit dreptul de a acorda întrebări, care au fost într-un număr foarte limitat, iar răspunsurile evazive și abstracte. 

Noțiunea de populism nu a fost clar definită în cadrul Forumului, încît, participanții vorbeau despre lucruri diferite cînd se refereau la „populism”. Adesea, acest concept se confunda cu xenofobia, ideologiile anti-europene și anti-democrate. Pe lîngă aceasta, populismul a fost abordat chiar din prima zi a Forumului sub aspect negativ și nu s-au mai remarcat părțile pozitive ale acestuia.

O altă dezamăgire ține de faptul că, deși, au fost prezenți mulți concetățeni în cadrul Forumului, ei au preferat să nu se implice (excepție a fost delegația de tineri).
La final, mă așteptam să se propună soluții eficiente și mult mai multe și să fie analizate în profunzime toate cauzele acestui fenomen, însă și aici am avut fiasco. Or, ar fi fost mai productiv dacă Forumul era organizat sub formă de dezbateri.

Puțin pesimist, mă reîntorc la latura pozitivă. După cum am menționat anterior, am făcut parte din tînăra delegație. Un grup de 66 de tineri, începînd de la Australia, Mongolia, Zimbabwe și finisând cu Chile, Canada și Mexic. Toți tinerii au fost energici, activi și inovatori. Astfel, jumăte din intervențiile în cadrul Forumului au survenit din partea tinerei delegații.

Mi-a făcut o deosebită plăcere să lucrez cu ei și sper că vom avea un impact răsunător în comunitățile noastre.

Printre altele, am fost plăcut surprins că unul dintre vorbitori în cadrul Forumului a fost dna. Corina Călugăru, Ambasador al Reprezentanței Permanente a Republicii Moldova pe lîngă Consiliul Europei.”