Chișinăul numără cu fiecare zi tot mai multe autoturisme personale și mijloace de transport public. În lipsa parcărilor amenajate, mașinile sunt parcate haotic, în mare parte de trotuare ceea ce împiedică deplasarea confortabilă a pietonilor, dar și a altor mașini nevoite să ocolească sau încetinească din cauza vehiculele staționate la nimereală.
Pe zi ce trece, problema insuficienței locurilor de parcare devine tot mai evidentă în capitală, iar necesitatea de a identifica o soluție în acest sens, tot mai aprigă și urgentă. Chiar dacă Primăria a susținut, în repetate rânduri, că amenajarea parcărilor reprezintă o prioritate pentru oraș și chiar dacă a avut mai multe tentative de a soluționa acesta problemă, progrese nu s-au înregistrat la acest capitol.
Afectat direct de lipsa parcărilor, dar și inspirat de soluțiile inteligente adoptate de alte orașe europene, Mihai Soltan, un tânăr cu spirit civic, a chemat la discuții publice reprezentanții administrației locale. Alături de alți activiști și membri ai societății civile, la 26 februarie 2021, Mihai a organizat o discuție pe marginea acestui subiect întrebând autoritățile care sunt pașii concreți ce urmează a fi implementați pentru a susține volumul mare de transport public și privat din oraș.
Conform reprezentanților Primăriei, în viitorul apropiat se dorește prioritizarea transportul public în defavoare celui personal. O mașină personală stă parcată pe o bandă de carosabil în timpul zilei 8 ore, 5 zile pe săptămână, timp în care acea bandă nu poate fi utilizată la capacitatea ei maximă. Primăria își propune să extindă rețeaua de benzi dedicate transportului de pasageri și să suplinească parcurile cu noi unități de transport public, confortabile și moderne așa încât oamenilor să le fie plăcută călătoria cu transportul în comun și să nu-l mai evite.
Totodată, la moment se analizează politica de tarifare pentru parcările cu plată care se vor amenaja în centrul istoric al orașului, mai exact în perimetrul străzilor București, Ismail, Alexandru cel Bun și Bănulescu-Bodoni. Unele dintre acestea ar urma să fie amenajate sub forma unor parcaje, un spațiu alocat din contul carosabilului sau al trotuarelor.
Viceprimarul capitalei, Victor Chironda, prezent la eveniment, a subliniat necesitatea implementării unui sistem de tip pull&push care are drept scop utilizarea diferitor mecanisme ce îi va încuraja pe proprietarii de mașini să-și lase automobilele acasă și să folosească transportul public. Acesta a atras atenția și asupra nevoii pe care vrem să o satisfacem prin găsirea unei soluții pentru parcări: trebuie să înțelegem ce ne dorim să obținem în final, un oraș al oamenilor, prietenos cu pietonii sau unul în care să se simtă confortabil doar șoferii? Viceprimarul a mai adăugat că un echilibru este greu de găsit cât timp orașul a fost proiectat pentru o capacitate totală de 100.000 de automobile, iar la ziua de astăzi capitala numără peste 300.000 de vehicule înregistrate în Chișinău și alte 100.000 din alte localități care tranzitează zilnic străzile Chișinăului.
În aceeași ordine de idei, reprezentanții societății civile au atras atenția autorităților asupra faptului că atunci când vor identifica soluția acestei probleme e necesar să aibă în vedere și dificultățile pe care le întâmpină persoanele cu dizabilități sau mamele cu copiii. Aceste categorii de persoane reprezintă în mediu 30% din populația de bază și care, atunci când merg pe marginea unui trotuar pe care este permisă parcarea, întâmpină dificultăți în avansare. O altă problemă este cea legată de ocuparea abuzivă a locurilor de parcare destinate exclusiv persoanelor cu nevoi speciale de către oamenii de rând. Pe aceste locuri, destul de puține ca număr, parchează deseori alte categorii de șoferi și este necesară colaborarea cu organele de forță în vederea aplicării constante a amenzilor și descurajării acestei forme abuzive și ilegale de parcare.
Discuția s-a încheiat cu planurile de viitor ale administrației locale, reprezentanții primăriei urmând să continue identificarea tuturor locațiile posibile de parcaje din zona centrală (perimetrul dintre străzile Albișoara, M. Viteazul, Al. Mateevici și Ismail) pe lângă cele 14.000 de locuri deja identificate în întregul oraș.
De asemenea, administrația locală și-a propus să preia practica marilor orașe europene și să reorganizeze circulația pe străzile din centrul orașului. Totodată, odată cu implementarea în versiunea pilot a parcajelor din zona centrală, Primăria va efectua o serie de sondaje pentru a consulta opinia publică: localnicii direct vizați de subiect, șoferii, locuitorii din regiunile respective sau pietonii. Mai mult decât atât, din spusele viceprimarului reiese că la moment se află în lucru un proiect pilot de închiriere a bicicletelor care ar putea veni în ajutorul celor care caută alternative pentru transportul personal.
Reprezentanții societății civile și activiștii civici și-au propus să urmărească îndeaproape în continuare acest subiect.
Eveniment a fost organizat în cadrul Programului Lider Comunitar implementat de către AO INVENTO și face parte din cadrul proiectul „Guvernare locală cu tineri”, finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer, în cadrul programului de granturi „Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova”.