Satul Cojușna, așezat pe ambele maluri ale râului Cojușna, este un sat activ și în curs de dezvoltare. În urma unui chestionar, în care sătenii și-au exprimat opinia referitor la problemele localității, 42% dintre aceștia au comunicat că gunoiștea și deșeurile neautorizate afectează cel mai mult locuitorii și aspectul estetic al satului. 

 

La 15 martie 2021, Daniela Moraru, o tânără energică și cu spirit civic, a organizat o discuție publică cu tema: Ce facem cu deseurile din localitate?. La eveniment au participat locuitorii satului Cojusna, elevii Liceului Teoretic „Alecu Russo”, membrii Consiliului Local de Tineret, dar și reprezentanții APL.



Obiectivul evenimentului a fost cel de a analiza împreună situația curentă, măsurile întreprinse de autoritățile locale, precum și modalitățile prin care cetățenii și tinerii, în special, se pot implica și contribui în soluționarea acestei probleme.  

 

Primarul Cojușnei, Igor Crăciun, a enumerat măsurile întreprinse de autorități pentru soluționarea problemei, „Recent au fost instalate tomberoane în mai multe regiuni ale satului unde este colectat plasticul, iar în viitor ne propunem să procurăm tomberoane și pentru gunoiul menajer. Noile tomberoane vor fi instalate la grădiniță, școală, pe marginea străzilor principale. Schimbări se întâmplă la acest capitol, însă ele se fac cu pași mici.”

 

Edilul a mai adăugat că se dorește instalarea camerelor de luat vederi la marginea terenurilor pe care are loc depozitarea gunoiului pentru a surprinde oamenii care aruncă illegal gunoiul și pentru a putea penaliza făptașii. Camerele ar urma să fie amplasate și la intrarea și ieșirea din Cojușna, iar odată cu instalarea lor, s-ar soluționa mai multe probleme în același timp. Totodată, primarul a menționat că se dorește îngrădirea și adâncirea gropii de gunoi, dar și amenajarea drumul de acces către gunoiște pentru a facilita calea până acolo. 

 

La eveniment a participat și directorul „Salubr Cojusna”, dl.  Valeriu Popa care a punctat că în localitate are loc deja colectarea selectivă a gunoiului și reciclarea acestuia, „Selectarea gunoiului se întâmplă deja. Metalele nu ajung la gunoiștea noastră, ci sunt vandute de oamenii care le colectează. Lemnul la fel. Persoanele nevoiașe îl selectează și îl folosesc. A fost construit un depozit pentru plastic, iar sticla se colectează și ea și se vinde. Hârtie se colectează și ea separat.

 

Recent, în localitate a fost introdusă și o nouă modalitate de ridicare a deșeurilor, prin aplicarea unor abțibilduri pe porțile gospodăriilor care au încheiate contract cu serviciul de gestionare al gunoiului. Valeriu Popa a precizat că: Prin intermediul sistemul cu abțibilduri se duce mai ușor evidența persoanelor care au încheiat un contract cu întreprinderea locală. Lucrătorii întreprinderii mereu se schimbă, iar muncitorii nu pot cunoaște fiecare gospodărie care are sau nu un contract cu Salubr Cojusna, dar abțibildul este un reper pentru ei întrucât pe el e indicat seria, numărul de contract și valabilitatea acestuia. Datorită acestor abțibilduri se vor evita un șir lung de probleme.

 

Dl. Crăciun a mai adăugat că: Avem 835 de contracte din 2500 de gospodării, însă pe om nu-l poți obliga să încheie contract cu întreprinderea care gestionează gunoiul pentru că acesta este un acord bilateral...totuși e trist că majoritate aleg să recurgă la șiretlicuri sau scamatorii și nu aleg să contribuie la îngrijirea localității.

 

Cătălina Gușan, Președinta CLTC a amintit că „Tinerii din Cojusna sunt foarte deschiși când vine vorba despre activități de salubrizare. Noi, ocazional, facem acțiuni de salubrizare și cred că adolescenții sunt gata să se implice, dar au nevoie de un impuls, iar noi suntem oricând deschiși să cooperăm cu Primăria”. 

Primarul a mulțumit tinerilor pentru implicare și pentru discuția calitativă și a subliniat că în 2021, APL și-a propus să sensibilizeze tinerii privind organizarea mai multor activități de salubrizarea și inverzire a localității și că mizează pe suportul tinerilor în acest sens. 

 

Evenimentul a fost organizat în cadrul Programului Lider Comunitar implementat de către AO INVENTO și face parte din cadrul proiectul „Guvernare locală cu tineri”, finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer, în cadrul programului de granturi „Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova”.